Stoian Maria-Alexandra

Matematică București

Stoian Maria-Alexandra are 13 ani, este elevă în clasa a VII-a la Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” din București și se pregătește în centrul „Hai la Olimpiadă!” de 2 ani, la matematică.

A aflat de programul „Hai la Olimpiadă!” de la profesorul ei și a fost motivată să se înscrie pentru că și-a dorit să acumuleze cât mai multe cunoștințe despre materia preferată – matematica.

Maria spune că în cadrul centrului a descoperit noi metode de aplicare a formulelor sau a ideilor privind rezolvarea problemelor la matematică.

„Unul dintre cei mai importanți factori care a contribuit la procesul de învățare, poate cel mai important, a fost dl. profesor Georgescu Bogdan. La fiecare întâlnire, acesta și-a aratat răbdarea, indulgența, profesionalismul, dar mai ales devotamentul față de noi elevii și față de materia predată, oferindu-ne uneori, fără a fi obligatorii, probleme pentru a le rezolva până la urmatoarea întâlnire, exerciții menite să ne ajute în însușirea informațiilor”, ne-a mărturisit Maria.

O recomandare pentru colegii mai mici care vor să facă performanță este aceea de a fi dedicați în ceea ce fac și de a realiza totul cu pasiune.