Farkas Briana

Matematică Târgu Mureș

Farkas Briana are 11 ani, este elevă în clasa a VI-a la Școala Gimnazială „Dacia” din Târgu Mureș și se pregătește de 1 an în centrul „Hai La Olimpiadă!”, la matematică.

A aflat de program la începutul clasei a V-a, de la profesoara ei. Chiar dacă la început a ezitat să se înscrie deoarece nu considera că este sufiecient de bine pregătită, susținerea pe care a avut din partea profesoarei ei a motivat-o să participle la cursuri.

La început, Briana și-a propus să participe timp de o lună în ambele zile de pregătire şi apoi să opteze pentru una din zile, deoarece credea că pregătirea îi va ocupa mult din timpul liber. Însă, după prima oră la care a lipsit, și-a dat seama că nu își dorește acest lucru, pentru că nu voia să piardă nimic din ceea ce se preda la cursuri.

„Programul m-a ajutat foarte mult. La cursuri am lucrat la un nivel mai înalt, am făcut lucruri mai complexe decât la clasă, într-un grup în care toţi vrem să fim mai buni. Participând la concursuri, am dobândit experienţa acestora şi încredere în forţele proprii şi astfel am evoluat foarte mult. Totodată, am înţeles că performanţa se obţine doar cu multă muncă şi perseverenţă”, a completat Briana.