Vaslui – Informatică

Coordonator Pracsiu Dan

Am finalizat studiile Facultății de Informatică Iași în anul 1995. În toamna aceluiași an am devenit profesor de liceu. Inițial am crezut că este o slujbă temporară, chiar găsisem altceva după doi ani, dar abia când am văzut ce ar fi trebuit să fac la noul loc de muncă mi-am dat seama că învățământul este de fapt cariera mea. Așa că am rămas profesor! La început nu a fost ușor, eram foarte tânăr, diferența de vârstă dintre mine și elevii mei era de doar câțiva ani. Nu puteam înțelege de ce un elev care este la profilul informatică nu studiază suficient obiectul care ar fi trebuit să fie preferat și la finalizarea studiilor liceale merge la o facultate de medicină sau drept. Am înțeles apoi că e dificil să-ți alegi viitoarea carieră la 14 ani, m-am mai liniștit și am reușit astfel ca an de an să am din ce în ce mai mulți elevi care optează pentru un viitor de IT-ist. Azi am peste 500 de foști elevi care sunt informaticieni, nu există o companie mare de software din țară sau din lume care să nu aibă ca angajat și un elev de-al meu. Din anul 2000 am început să mă ocup din ce în ce mai des de activitatea de performanță. De atunci în fiecare zi de sâmbătă, câte 4-6 ore, pregătesc suplimentar elevii pentru olimpiadă. Munca este multă și grea, dar rezultatele nu au întârziat să apară. An de an am avut elevi calificați la olimpiada națională de informatică. Mai mult, cinci elevi s-au calificat în lotul național, iar unul din ei, a reușit performanța de a obține o medalie de bronz la Olimpiada Europei Centrale. Acum trei ani am avut bucuria să primesc propunerea de a colabora cu Fundația eMAG pentru crearea unui centru ”Hai la Olimpiadă!” în Vaslui. A fost o oportunitate extraordinară de a reuși să atragem și mai mulți elevi în activitatea de pregătire pentru performanță în informatică.

M-am bucurat să văd, an de an, cum elevii veneau voluntar și entuziaști la pregătire, fără să fie nevoie de persuasiune sau de publicitate. De altfel, un centru de pregătire are nevoie atât de profesori cât și de elevi pasionați care nu consideră munca la calculator sau la tablă o corvoadă, ci o plăcere. Nu toți cei care participă la un centru de performanță vor ajunge să participe neapărat la olimpiade și concursuri, dar elevilor le este util pentru viitorul lor. Nu numai că dobândesc cunoștințe trainice în domeniu, dar reușesc să facă față cu brio mai târziu la stresul unui examen de admitere la facultate sau, mai ales, la un interviu de angajare. Succesul înseamnă nu numai locul I la o olimpiadă sau la un concurs, ci și obținerea unui loc de muncă stabil și bine plătit, sau construirea unei afaceri prospere în industria de IT. Recomand oricărui elev, de gimnaziu sau de liceu, să participe în timpul liber la cursuri de performanță, indiferent de obiectul de studiu. De aici obții cunoștințe, dar și multă încredere în puterile proprii, stabilitate mentală, concentrare maximă în momente când este nevoie de așa ceva. Încurajez mereu elevii să își descopere talentul și valoarea prin activitățile intelectuale de performanță pentru că este foarte util pentru viitorul lor. Centrul ”Hai la Olimpiadă!” Vaslui s-a înființat acum trei ani și de atunci activează 6 grupe de performanță, două de gimnaziu și patru de liceu, fiecare grupă având între 12 și 16 elevi. Am constatat cu bucurie că marea majoritate a elevilor participă săptămânal la cursurile de sâmbătă și rezultatele s-au văzut imediat. În fiecare an, cu foarte rare excepții, elevii calificați la fazele superioare ale olimpiadei de informatică sunt înscriși la centru. Sperăm ca și în următorii ani dorința elevilor de participare la cursuri să fie cel puțin la fel de mare.

Coordonator
Pracsiu Dan
Echipa de profesori
Ciurescu Florica Nicu Vlad
Elevi în anul școlar 2019 - 2020
92
Buget 2019 - 2020
4653€

Programul claselor

Clasa a 5-a

Selecție

Pentru această clasă sunt admiși toți elevii înscriși.

Prima ora de curs

Predare online

Data

Sâmbătă, 23 octombrie, 2021, ora 12:00

Durata: 2h

Mai multe detalii despre procesul online de predare veți primi pe email de la coordonatorul centrului.Pentru mai multe detalii veți fi anunțați prin email

Clasa a 6-a

Clasa a 7-a

Selecție

Pentru această clasă sunt admiși toți elevii înscriși.

Prima ora de curs

Predare online

Data

Sâmbătă, 23 octombrie, 2021, ora 10:00

Durata: 2h

Mai multe detalii despre procesul online de predare veți primi pe email de la coordonatorul centrului.Pentru mai multe detalii veți fi anunțați prin email

Clasa a 8-a

Selecție

Pentru această clasă sunt admiși toți elevii înscriși.

Prima ora de curs

Predare online

Data

Sâmbătă, 23 octombrie, 2021, ora 12:00

Durata: 2h

Mai multe detalii despre procesul online de predare veți primi pe email de la coordonatorul centrului.Pentru mai multe detalii veți fi anunțați prin email

Clasa a 9-a

Selecție

Testare online

Data

Sâmbătă, 16 octombrie, 2021, ora 09:00

Durata: 2h

Mai multe detalii despre procesul online de testare veți primi pe email de la coordonatorul centrului.Pentru mai multe detalii veți fi anunțați prin email cu câteva zile înainte de test
Prima ora de curs

Predare online

Data

Duminică, 24 octombrie, 2021, ora 09:00

Durata: 3h

Mai multe detalii despre procesul online de predare veți primi pe email de la coordonatorul centrului.Pentru mai multe detalii veți fi anunțați prin email

Clasa a 10-a

Sâmbătă, 23 octombrie, 2021, ora 09:00

Durata: 3h

Mai multe detalii despre procesul online de predare veți primi pe email de la coordonatorul centrului.Pentru mai multe detalii veți fi anunțați prin email

Clasa a 11-a

Clasa a 12-a

Lista elevilor admiși

# Elev Clasa
1 Alexandru Norina-Ștefania 12
2 Aliciuc Larisa Mihaela 5
3 Andrei Teodor 9
4 Angheluta Diana 9
5 APOPUTOAIE VLAD CRISTIAN 8
6 Baciu Rares 12
7 Beligan David-Ioan 9
8 Bîrcă Ștefan 11
9 Boicu Ionut 11
10 Boicu Teodor-Denis 12
11 Bot George 12
12 Boț Raul 6
13 Cantur-Darie Teodora 8
14 CÂRLESCU NECTARIE 6
15 Carp Rafael 12
16 Chelmu Paul 9
17 Chiper Ștefan 10
18 CHIRITESCU DENIS 8
19 Chitic Rares-Adrian 5
20 Cioata Ana Irina 8
21 Ciovnicu Denis Teodor 9
22 Cires Vlad 11
23 Ciuc Eliza-Maria 9
24 Clapa Andreea 9
25 Craiu Andrei-David 11
26 Cuzepan Cezara 10
27 Danciu Cosmin Alexandru 10
28 Diaconu Razvan 11
29 Dumitru Robert Ionuț 9
30 Durlesteanu Victor-Andrei 11
31 Enache Alexandra 12
32 Filibiu Matei 10
33 Focsa Ionut-Madalin 11
34 Gabara Andrei-Sebastian 8
35 Gheorghieș Petruț-Rareș 11
36 Grigoriu Cosmin-Catalin 11
37 Haisan Luciano Manuel 9
38 Hancu Robert 10
39 Hulubei Andrei 8
40 Hulubei Tudor 12
41 Ignat Marius Florentin 10
42 Iosub Daria 12
43 Leparda Daria Stefania 9
44 Loghin Antonia 10
45 Maftei Sebastian-Daniel 11
46 MANDREA BIGDAN -AURELIAN 7
47 Marcu Radu Andrei 6
48 Marian David Pavel 10
49 Mihalcea Alexandru 12
50 Mihu Alexandru Ștefan 6
51 Mocanu Matei 12
52 Mogildea Raluca Maria 12
53 Moraru Narcisa 12
54 Morosanu Daniel Stefan 5
55 Nechita Roberta-Gabriela 11
56 Onilă Matei Ștefan 10
57 Paduraru Bogdan 11
58 Palcu Stefan 10
59 Panainte Ana-Theodora 9
60 Pascaru Mihnea 7
61 Piciu Andrei Alin 9
62 Pînzariu Cosmin Emanuel 11
63 Pislaru Vlad Rares 11
64 Puică Andrei 9
65 Puică Ștefan 7
66 Radu Dimitrie Octavian 10
67 Radu Roxana 12
68 Rares Apostol 8
69 Sofronea Georgian 12
70 Stan Ariana-Teodora 9
71 Stan David Florin 11
72 Stirbu Stefan 11
73 Tanasuca George Alexandru 10
74 Toma Ionuț Cristian 10
75 Toma Vlad Nicolae 6
76 Tragla Matei-Stefan 9
77 Turcu Andrei 10
78 Turcu Mihnea Alexandru 12
79 Voicu Matei 6
80 Vrabie David Alexandru 9