Năsăud – Matematică
Coordonator Chiciudean Nastasia
Îmi place să lucrez foarte mult cu elevii, să aplic diverse metode didactice care să confere atractivitate demersului instructiv-educativ. Prin activitatea mea, încerc să-i conștientizez pe elevi că matematica nu este doar o disciplină de examen, ci un mod de înțelegere a realității în care trăim. Alegerea acestei discipline este concretizarea unei pasiuni din copilărie pe care o valorific zilnic la catedră, concursuri școlare precum și la cursurile de pregătire pentru performanță.
Am început să activez la centrul județean de excelență din primul an în care s-a introdus în județul Bistrița-Năsăud, în 2002. La început am lucrat la clasele gimnaziale, apoi pe măsură ce am dobândit experiență, am pregătit un număr tot mai mare de elevi de la liceu. Este o bună oportunitate pentru elevii pasionați de matematică să participe la activitățile desfășurate în cadrul centrului, în scopul consolidării și aprofundării cunoștințelor dobândite și de pregătire într-un cadru bine organizat pentru olimpiade, concursuri școlare și nu în ultimul rând pentru o bună integrare în societate. Succesul se definește prin satisfacția participanților, profesori și elevi deopotrivă, dar și prin organizarea și planificarea exemplară a întregii activități. Am ales să coordonez activitatea centrului de pregătire pentru performanță ”Hai la Olimpiadă!” pentru matematică, la recomandarea și cu sprijinul unui profesionist, domnul profesor Rus Constantin, care este Directorul Centrului Județean de Excelență Bistrița-Năsăud, ținând cont de activitatea fructuoasă, neîntreruptă de aproape 20 de ani în domeniul excelenței. Am fost onorată că mi s-a acordat încredere în cadrul colectivului să cordoonez activitățile disciplinei pe care o predau. Le recomand tuturor elevilor care sunt pasionați de matematică și care doresc să facă performanță să se înscrie și să participe într-o atmosferă de lucru amicală și benefică la cursurile programului ”Hai la Olimpiadă!”.
Programul claselor
Clasa a 7-a
Pentru această clasă sunt admiși toți elevii înscriși.
Data
Sâmbătă, 16 octombrie, 2021, ora 10:00Durata 2h
Locație
Școala Gimnazială Mihai Eminescu, Parter, Laboratorul de Chimie, NăsăudClasa a 8-a
Pentru această clasă sunt admiși toți elevii înscriși.
Data
Sâmbătă, 16 octombrie, 2021, ora 10:00Durata 2h
Locație
Școala Gimnazială Mihai Eminescu, Parter, Cabinetul de geografie, NăsăudLista elevilor admiși
# | Elev | Clasa |
---|---|---|
1 | Anuta Vanesa Daniela | 7 |
2 | Bălătici Florin | 8 |
3 | Brînză Marius-Vasile | 7 |
4 | Buda Adrian Valentin | 8 |
5 | Caldarea Ciprian | 8 |
6 | Ciuta Niculina | 7 |
7 | Costinas Rares-Stefan | 7 |
8 | Curtuiuș Călin | 7 |
9 | Dancs Tania | 8 |
10 | Doce Eduard | 7 |
11 | Gavrilas Arthur Denis | 7 |
12 | Gherghei Ionut Florin | 8 |
13 | Harapascu Ionela Alexandra | 8 |
14 | Iloaie Dragoș-Mihai | 7 |
15 | Ilovan Cristian Nicolae | 8 |
16 | Marc Oana-Alexandra | 7 |
17 | Mare Alexandru | 8 |
18 | Mărginean Florin | 8 |
19 | Miron Florina Luana | 7 |
20 | Petri Vlad | 8 |
21 | Pop Alexandru Marian | 7 |
22 | Pop Ionela Cristina | 8 |
23 | Pop Vlad Cristian | 7 |
24 | Pupeza Mihai | 7 |
25 | Rebrean Ioan | 7 |
26 | Ros Nicolas | 7 |
27 | Ros Paul Ionut | 7 |
28 | Rus Gabriel Ioan | 8 |
29 | Scridon Ionut | 7 |
30 | Scuturici Nicolae Florin | 7 |
31 | Suciu Adrian | 8 |
32 | Șutia Mihai | 7 |
33 | Telcian Carmen | 8 |
34 | Tiganetea Răzvan | 7 |
35 | Tîrlișan Tudor Antonio | 7 |
36 | Varga Costinasi David | 7 |
37 | Vlașin Tudor-Fabian | 7 |