Alexandria – Fizică

Coordonator Măceșanu Florea

Încă din copilărie am fost atras de științele naturale și mi-am dorit să aprofundez legile ce stau la baza funcționării lumii înconjurătoare. O carieră în fizică a fost, așadar, drumul firesc pe care m-am înscris urmând cursurile Facultății de fizică de la Universitatea din Craiova. Sunt profesor de fizică de peste 30 de ani și încă de la începutul carierei m-a preocupat pregătirea elevilor cu posibilități de performanță, în acest sens elaborând mai multe culegeri de exerciții și probleme care să le insufle pasiunea pentru fizică. De asemenea, am participat la conceperea subiectelor pentru etapele județeană și națională ale olimpiadei de fizică, concursului național de fizică ”Impuls Perpetuum” și olimpiadei de științe pentru juniori.

Pregătesc elevii capabili de performanță din anul 1990, în fiecare an având participanți la etapa națională a olimpiadei de fizică, iar începând cu anul 2018, coordonez activitatea de la centrul de pregătire pentru performanță „Hai la Olimpiadă!” din Alexandria. În viziunea mea, un centru de performanță este locul unde găsesc sprijin toți elevii care își doresc să obțină niște rezultate, care își fixează scopuri și care aleg să muncească cu pasiune pentru reușită. Totodată, este un mediu în care copiii își pot face prieteni cu aceleași aspirații, motivându-se și ambiționându-se reciproc. În ultimii ani, elevii sunt tot mai tentați să se mulțumească cu puțin și să se lase distrași de viața virtuală care le-a acaparat timpul liber. În consecință, am constatat un interes scăzut pentru participarea la olimpiadele școlare, fapt ce m-a determinat să solicit sprijin din partea colegilor interesați de performanța elevilor și împreună ne-am propus să îi impulsionăm să se înscrie la centrul de pregătire. Elevii pasionați și dornici să înțeleagă fizica vor găsi sprijin la centrul de pregătire, unde vor beneficia de experiența și disponibilitatea unor profesori deschiși, care îi vor provoca cu tot felul de probleme care să îi ajute să își atingă țelul. Succesul este posibil doar prin muncă susținută și cu ajutorul unor profesori dedicați, iar în anii de școală copiii au mai mult timp liber, pe care nu îl vor mai putea folosi la fel în următoarele etape ale vieții. Dacă sunt impulsionați și încurajați în această perioadă, își pot investi energia în realizări și își pot descoperi, de ce nu, viitoarea carieră.

Coordonator
Măceșanu Florea
Echipa de profesori
Armeanu Cristea Marian Borgovan Mihăiță
Elevi în anul școlar 2019 - 2020
53
Buget 2019 - 2020
2734€

Programul claselor

Clasa a 6-a

Selecție

Testare online

Data

Sâmbătă, 10 octombrie, 2020, ora 10:00

Durata: 2h

Mai multe detalii despre procesul online de testare veți primi pe email de la coordonatorul centrului.Elevii vor primi pe email link-ul testului. Timpul de lucru este de 120 min.
Prima ora de curs

Predare online

Data

Sâmbătă, 17 octombrie, 2020, ora 10:00

Durata: 2h

Mai multe detalii despre procesul online de predare veți primi pe email de la coordonatorul centrului.Elevii vor primi pe email link-ul de conectare la curs.

Clasa a 7-a

Selecție

Testare online

Data

Sâmbătă, 10 octombrie, 2020, ora 10:00

Durata: 2h

Mai multe detalii despre procesul online de testare veți primi pe email de la coordonatorul centrului.Elevii vor primi pe email link-ul testului. Timpul de lucru 120 min.
Prima ora de curs

Predare online

Data

Sâmbătă, 17 octombrie, 2020, ora 10:00

Durata: 2h

Mai multe detalii despre procesul online de predare veți primi pe email de la coordonatorul centrului.Elevii vor primi pe email link-ul de conectare la curs.

Clasa a 8-a

Selecție

Pentru această clasă sunt admiși toți elevii înscriși.

* Vor fi admiși elevii care îndeplinesc cel puțin unul dintre criterii: participanți la etapa județeană a Olimpiadei de Fizică în anul școlar 2019-2020 care au obținut premiul I, II, III sau mențiune la Concursul de Fizică on-line PHI
Prima ora de curs

Vom anunța mai multe detalii Miercuri, 30 septembrie, 2020.

Lista elevilor admiși

Procesul de admitere nu s-a efectuat. Te rugăm să revii în perioada următoare.